Fă un pas în faţă.

---

Tiparele de gândire (mentalitatea, şabloane mentale, filtrele de gândire) se formează pe parcursul vieţii, prin relaţionarea cu cei din jur, începând încă din copilărie şi adolescenţă cu mediul familial şi şcolar. Felul în care oamenii procesează și interpretează informația actuală despre ei înșiși și despre ceilalți este influențată de acțiunile și de deciziile luate în trecut, de convingerile formate, care împreună au condus la formarea unor tipare de gândire. Tiparele de gândire generează un tip de comportament așa cum componentele folosite pe o linie de asamblare furnizează un anumit tip de produs și nu altul.

Astfel că preferința pentru acțiune sau din contra pentru activarea mecanismelor defensive este determinată nu doar de temperament dar și de sistemul de convingeri. Modul în care persoana selectează, interpretează și folosește informația din mediu trecând-o prin filtrele sale de gândire va genera un mod de acțiune sau altul.

Un concept care încearcă să aducă puțină lumină asupra modului în care o persoana tinde să răspundă la stimulii din mediu și își explică succesul sau eșecul prin cauze de tip intern, controlabile sau extern, necontrolabile, este cel al locusului de control introdus de Julian Rotter în 1954.

Conform Wikipedia, Locusul de control este gradul în care atribui comportamentului tău o cauzalitate externă (determinat de factorii de mediu) sau o cauzalitate internă (determinat de propriile decizii). Reprezintă percepția unei persoane cu privire la forțele care determină recompensele sau pedepsele aferente unui comportament efectuat de către ea. Locusul de control este măsura în care o persoană crede că poate controla sau nu rezultatele și evenimentele care îi influențează viața.

Teoria definește:

1. Persoane cu locusul de control intern - care au convingerea că puterea și controlul personal pot influența evenimentele și că succesele proprii se datorează aptitudinilor și muncii depuse (să-i numim Rebeli).
2. Persoane cu locusul de control extern - care au convingerea că puterea personală are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind cauzate de destin, șansa sau puterea altora (să le numim Victime).

Reiese clar de aici că persoanele cu un locus de control intern manifestă o preferință pentru acțiunea directă și nu spre o atitudine defensiva. Se raportează în mod activ la mediu și-și asumă cu responsabilitate propria soartă, lucru care dă sens și semnificație faptelor lor. Caută să influențeze evenimentele din sfera lor de influență și să-și asigure un grad cât mai mare de autonomie (spre deosebire de cealaltă categorie care așteaptă ca statul sau altcineva să intervină și să salveze situația).

Persoanele cu un locus de control extern sunt mai degrabă convinse că nu pot face față situației astfel că-și reprimă impulsul de a acționa sau neagă necesitatea intervenției directe prin raționalizare (sau fac haz de necaz). Ei cred că pedepsele sau recompensele sunt determinate de către ceilalți, de soartă sau noroc și nu de gradul de implicare sau de asumarea responsabilității. Așteaptă mai degrabă ca altcineva să le rezolve problemele, de regulă statul le pare un bun candidat, îi acordă toată încrederea doar pentru a constata cu amărăciune că acesta e depășit de rolul pe care și l-a asumat. În orice caz, prefera reglementarea statului chiar dacă e proastă, în locul unui grad mai sporit de libertate care vine însoțit și de mai multă incertitudine. Schimbările și experiențele noi, provocările, sunt evitate pentru că generează o stare de incertitudine care nu e bine tolerata de persoanele cu gândire de victimă.

Nu se poate generaliza că o persoană se comportă în același fel în toate ariile cheie ale vieții sale. Una și aceeași persoană poate fi internalist în ceea ce privește modul cum se raportează la sănătatea sa (merge și iși face analize periodice sau evita excesele alimentare pentru că are un comportament proactiv în ceea ce privește starea sa de sănătate - spre deosebire de un altul care consideră că starea lui de sănătate depinde de puteri aflate dincolo de controlul lui cum ar fi destin, soarta) și externalist în relație cu lupta sindicală la locul său de muncă (nu are încredere că acțiunile de protest vor îmbunătăți cu ceva situația).

Faci parte din prima categorie? Dacă da, atunci acționează. Acum ai un motiv în plus. Persoanele cu gândire de victimă așteaptă asta de la tine. Așteaptă să ia cineva inițiativa pentru că ele pur și simplu nu sunt făcute pentru asta. Se vor alătura și ele mai târziu când lupta va fi aproape câștigată.

E interesant să menționăm cum eroii a două mituri principale ale literaturii românești, balada Miorița și Legenda meșterului Manole, se raportează la locusul de control.

În balada Miorița ciobanul nu caută să-și înfrunte soarta potrivnică ci se pleacă cu seninătate în fața ei.

Meșterul Manole se opune într-o primă fază dar apoi, resemnat în fața sorții, acceptă jertfa soției sale. De asemenea soția lui, Ana, nu lupta din toate puterile pentru a se salva, doar îi roagă pe călăii săi să aibă milă de ea. O scenă atât de tipică pentru lumea de azi în care poporul se roagă de politicieni să țină cont și de aspirațiile lor. Cu același rezultat ca și Ana. Redau și versurile pentru că descriu așa bine situația în care ne aflăm:

- Stai, mândruța mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan' la gleznişoare,
Pan' la pulpişoare.   

   Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Agiungă-ţi de şagă,
Ca nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău ma strânge,
Trupuşoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea;
Şi o cuprindea   

   Pan' la gleznişoare,
Pan' la pulpişoare,
Pan' la costişoare,
Pan' la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!
Manoli turba
Şi mereu lucra.   

   Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan' la costişoare,
Pan' la ţâţişoare,
Pan' la buzişoare,
Pan' la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!

Concret, ce putem face? Putem oferi proiectului 300 de la Vâlcea o șansă. Înscrie-te să vedem câți suntem, sa ne numărăm. Pentru că până la urmă totul se reduce la o problemă de număr. Noi, contra lor. Iar dacă nu ești cu noi, vei fi numărat în dreptul lor. Chiar dacă nu ești cu ei.

+ Înscrie-te în grup